Recenzie

Singură împotriva tuturor: Viața prințesei Martha Bibescu

Aude Terray

Recenzie

            Aude Terray este doctor în istorie, critic literar, cercetătoare, scriitoare, dar și jurnalist cultural. A scris numeroase lucrări care au gravitat pe marginea personalităților istorice, cum ar fi, spre exemplu, despre Claude Pompidou. Lucrarea Singură împotriva tuturor: viața prințesei Martha Bibescu se bazează pe cercetările autoarei, de la studierea arhivei familiei Bibescu-Ghika, și până la documente regăsite în cadrul Arhivelor Naționale ale României, Biblioteca Națională a României, dar și din Biblioteca Națională a Franței. Autoarea s-a folosit și de memoriile personajelor care s-au intersectat la un moment dat în viața Marthei (și care sunt foarte numeroase). Volumul, apărut în Franța în 2023, a văzut lumina tiparului la editura Humanitas, colecția Istorie, în anul 2024, și a fost tradus în mod excepțional de Alina Pavelescu. 

Singură împotriva tuturor: viața prințesei Martha Bibescu este o lucrare de istorie foarte bine scrisă. Ar putea fi considerată nu numai o lucrare de istorie, dar și una biografică, datorită inserțiilor din corespondența prințesei Martha Bibescu. Din punct de vedere structural, volumul este împărțit pe capitole, iar fiecare capitol are la rândul lui subcapitole scurte care facilitează lecturarea. Este foarte interesant că, la final, autoarea a introdus arborele genealogic al prințesei, precum și sursele folosite și un indice selectiv al numelor proprii. 

Lucrarea este împărțită, așadar, în douăsprezece capitole majore, împărțite la rândul lor în scurte subcapitole care ajută nu numai la lecturarea textului, dar și la o cronologizare a evenimentelor. Numărul mare de personaje prezente în viața prințesei-scriitor interferează deseori în citire, fapt pentru care această reîmpărțire a capitolelor majore în funcție de tema centrală și de perioada abordată ajută la înțelegerea textului făcându-l mai ușor de parcurs. 

Volumul debutează cu cuvintele autoarei, urmat apoi de o prezentare a contextului și a nașterii Marthei Lahovary, continuându-se apoi cu cele douăsprezece mari capitole care împart viața viitoarei prințese în etape reprezentate de o temă centrală: O copilărie tristă (1886-1901), Colivia de aur (1901-1906), Emanciparea (1905-1911), Sentimente confuze (1911-1916), Anii haotici (1916-1922), Mereu mai sus... (1923-1930), Anii glorioși (1930-1936), Dinamism pe toate planurile (1936-1942), Prințesa-mediator (1941-1945), Sfârșitul unei lumi (1945-1952), Înspre o oarecare seninătate (1953-1962), Crepusculul (1963-1973). 

 

Viața prințesei Martha a fost nu numai lapte și miere, ci, mai mult decât atât, a fost intensă, tumultoasă și plină de aventuri. Obsedată de scris, ea ține un jurnal în care își notează, de-a fir a păr, toate evenimentele mondene, politice, publice sau private, la care asistă. Dorind cu ardoare să rămână în Istorie, devine aproape obsedată să se implice în fiecare eveniment care se desfășoară în fața ei sau de care aude. Zboară într-un avion împreună cu soțul ei, George Bibescu, alături de care are o căsnicie complicată, de la o pasiune covârșitoare a prințesei față de soțul ei (pasiune care se trezește ori de câte ori el realizează un ideal), și până la adulter din partea ambelor părți. Pe cât de complicate par cele două decenii de căsnicie, pe atât de sinceră pare dragostea dintre cei doi Bibescu. Pe lângă faima pe care soțul ei o deține, un aviator remarcat în întreaga Europă, Martha își obține și ea, la rândul ei, popularitatea la Paris și București. Deși relația ei cu societatea bucureșteană de multe ori ajungea la un impas și era acidă, nici viața la Paris nu a fost mai îmbucurătoare, având și ea, la rândul ei, suișuri și coborâșuri. La Paris, deși întâlnește mari nume ale lumii, așa cum ar fi Marcel Proust (despre care devine, după moartea lui, „expertă”, mulți critici ai ei spunând că se folosește de numele artistului pentru a deveni ea însăși o celebritate în lumea scrisului) care îi dă sfaturi în scris, are parte și de dușmani, așa cum îi vor fi Anne de Noailles și Elena Văcărescu. Se luptă să ajungă scriitoare, dar se lovește de un Paris dominat deja de figura Annei de Noailles, iar înțepăturile în presă sau la întâlnirile dintre cele două nu ezită să apară. 

„Grație câtorva telefoane date de Martha prietenilor ei britanici Thomson și Sassoon, care au intrare la Ministerul Aerului, și grație jocului de rivalități dintre Marile Puteri, cel care e ales la sfârșitul lui decembrie 1930 e român. Martha este bucuroasă și mândră. La 55 de ani, iată că George intră în clubul foarte restrâns al personalităților de seamă de pe scena internațională, iar ea e foarte hotărâtă să îl sprijine. Speră, desigur, și că noile lui responsabilități îl vor face să uite de tentațiile feminine.” (Aude Terray, Singură împotriva tuturor: viața prințesei MArtha Bibescu. ed. Humanitas. 2024, p. 176)

 

Martha devine din ce în ce mai pasionată de scris, dar și mai implicată în viața publică. Se implică nu numai în jocurile de putere de la București din timpul monarhiei, dar devine și un actor impozant pe scena internațională, jucând de multe ori rolul de intermediară. În Primul Război Mondial nu are parte de multă satisfacție în acest rol întrucât intrigile țesute de Regina Maria (a căror prietenie a fost distrusă de gelozii și temeri nejustificabile), sau poate simpla dorință a regelui Ferdinand, care găsea deseori plăcere în retragerea la vila Mogoșoaia (vila Marthei), să o țină în siguranță pe prințesa Martha, au făcut ca aceasta să fie ținută departe de masa discuțiilor din 1919. Cu toate acestea, tânăra se implică din ce în ce mai mult în lumea politică, având amanți de la diferite curți europene după cum se spunea în epocă, fiind apoi acuzată deseori de spionaj fie în favoarea curții austriece, fie în favoarea curții germane, și nu va scăpa mult timp de această umbră pe care va încerca să o combată cu mândrie și perspicacitate. 

În final, viața Marthei decurge fastuos, care, deși pleacă în exil pentru a scăpa de comuniști, duce în continuare o viață extravagantă cu toate că, după moartea lui George și confiscarea moșiilor din România de către regimul comunist, veniturile îi scad vertiginos. Martha comite în această etapă de final a vieții ei greșeli pe care ajunge să le regrete mai târziu: amână prea mult să o scoată pe fiica ei, pe Valentina, și pe soțul ei, din România socialistă. Nu apelează suficient de rapid, sau nu se folosește cu destulă ingeniozitate de resursele umane de care dispune: Valentina ajunge să petreacă 7 ani în România, rămâne cu un beteșug la picioare iar vederea ei slăbește. Valentina, deși o admirase toată viața ei pe Martha, o acuză că nu a trimis mai devreme după ea. Martha începe să sufere văzând-o pe fiica ei chinuită, așa cum a suferit de fiecare dată când un om drag ei a murit. Așa cum avea să sufere mereu.

Dar gustul pentru lux nu s-a oprit niciodată. Martha, până în ultima clipă a vieții sale, s-a purtat mândră, cu mult fast. A trăit într-o vilă, palatul ei de la Paris, a purtat Chanel și s-a prezentat mereu după rangul ei. Criticată mereu în România pentru extravaganța sa, Martha nu s-a lăsat niciodată descurajată. A continuat să fie mereu obsedată de arhitectură, de lux, de ornamente, de rochii și de orice înseamnă bogăție. Plecând din România în exil, și-a părăsit nu numai familia, dar și păunii cei minunați și grădinile superbe, cunoscute în întreaga Europă. Și-a părăsit moșia, Mogoșoaia, pe care a reconstruit-o și în care a trăit aproape douăzeci de ani. Martha a fost o stea a epocii sale, care va continua să strălucească astăzi datorită moștenirii culturale pe care a lăsat-o românilor: impozantul palat de la Mogoșoaia, inima și sufletul ei.