Postări populare

luni, 23 octombrie 2023

Recenzie Acolo unde cântă racii de Delia Owens

Acolo unde cântă racii

de Delia Owens

Delia Owens reprezintă în opinia mea un caz aparte pentru peisajul scriitoricesc în care ne aflăm în prezent. Zoolog de profesie, autoarea reușește să surprindă cu lux de amănunte aspecte ale mediului înconjurător ce dau o notă aparte romanului.  

Acest lucru poate fi spus fără doar și poate de această carte ce a luat cu asalt lumea cititorilor, nu doar din Statele Unite ci și de peste ocean. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că avem în față un roman de debut care prin elemente din natură ne ajută să vedem exact ceea ce presupune nu doar traiul în mlaștină, ci și cum viața te poate transforma în funcție de mediul în care exiști.

Romanul a văzut lumina tiparului în 2018 fiind publicat în limba engleză la editura G.P. Putnam son's, iar în limba română titlul în cauză a fost publicat în trei ediții, cea mai recentă fiind cea de la editura Pandora. Această ediție a putut fi găsită în librării din anul 2022. 

Încă de la început acest text te transpune într-o zonă în care aspectele senzoriale încep să fie din ce în ce mai pregnante. Eu citind simțeam mirosul mlaștinii și vedeam păsările pe care Kya le va desena cu atâta iscusință.

Kya Clark este protagonista acestei scrieri. Ea trece prin experiențe ce ne arată cât de dificil este să trăiești în acest mediu și să ai o familie nu tocmai organizată. Din debutul romanului fetița este părăsită de mamă și încet-încet, toată familia părăsește căsuța lor, în afară de tatăl abuziv ce dispare cu zilele, dar se întoarce în cele din urmă. Rămasă de mică fără sprijin, ea va încerca să supraviețuiască prin ducerea la sfârșit a diverselor sarcini, precum: vânzarea de pești și scoici.

Din păcate ea nu va putea urma o formă de învățământ, deoarece batjocura tuturor îndreptată asupra ei era prea mult. Oamenii din Barkley Cove o considerau o ciudată și foloseau la adresa ei apelative precum: „fata mlaștinii”. Trăind cu acest stigmat ea se va izola și va trăi așa o perioadă, până când îl va cunoaște pe Tate.

Tate va avea un rol determinant în evoluția ei, deoarece o va ajuta să învețe să scrie, să citească și amândoi își vor cultiva pasiunea pentru fauna și flora din mlaștină. Cei doi vor petrece zile împreună și vor agrea din ce în ce mai mult compania celuilalt. Un alt băiat important în viața protagonistei va fi Chase Andrews.

Fiecare cuvânt nou începea acum cu hlizeală, fiecare propoziție cu o alergătură. Tate o lua în brațe și, aproape copilărește, se tăvăleau prin  măcrișul înroșit de toamnă.”-p.156.

Un alt personaj semnificativ este Chase, foarte diferit de altfel față de Tate. Acesta era cel mai popular din orășel și într-o zi va începe să o îndrăgească pe Kya. Chase este un personaj important pentru roman deoarece de moartea lui suspectă se leagă al doilea fir narativ al poveștii. Pe de o parte, avem viața fetei, iar pe de alta încercările poliției de a soluționa un caz ce a zdruncinat liniștea orășelului din Carolina de Nord.

Acest Chase nu a fost un personaj tocmai agreat de mine pentru ce i-a făcut protagonistei și în acest sens aștept părerile cititorilor. Revenind la poveste, Tate va fi crucial în viitorul Kya-ei, deoarece o va încuraja să publice o lucrare științifică despre locul în care a trăit. Lucrarea va fi un succes, iar între cei doi putem simți fiorii dragostei.

Finalul romanului ne pune într-o situația în care nu știm ce să mai credem. Procesul în cazul Andrews mi s-a părut extrem de bine realizat de autoare și aici am simțit veleități de romane polițiste în scriitură. De asemenea, finalul cu Tate și Kya mi s-a părut tușa necesară pentru a încheia o asemenea capodoperă.

Per ansamblu, pot spune că, incontestabil, cartea de față merită citită de un număr cât mai mare dintre voi întrucât este deosebită. De asemenea, recomand și vizionarea filmului în urma lecturii romanului. Personal acest film este bun, dar pentru un iubitor de cărți, tot varianta tipărită reușește să obțină maximul de intensitate.

    

 

  

 Începutul și sfârșitul dinozaurilor                                   Steve Brusatte Steve Brusatte este un paleontolog și biolog evoluțio...