Începutul și sfârșitul dinozaurilor

                          Steve Brusatte

Steve Brusatte este un paleontolog și biolog evoluționist, profesor la Universitatea din Edinburgh. A dat numele a peste 15 specii de dinozaur și a participat la realizarea documentarului T.Rex la autopsie, făcând parte din echipa care a disecat un model de dinozaur T.Rex în mărime naturală. Este autor al mai multor cărți, dintre care Stately Fossils (2002), Dinosaurs (2008), Field Guide to Dinosaurs (2009), Dinosaur Paleobiology (2012), Pinocchio Rex and other Tyrannosaurs (2017), The rise and reign of  the mammals (2022).

Începutul și sfârșitul dinozaurilor, titlu apărut în limba română la editura Art, colecția Sapiens, și tradus de Teodor Marian Ionașcu, este o lectură facilă, care ajută orice cititor, indiferent că este vorba de unul avizat sau nu, să urmărească istoria dinozaurilor. Plecând de la dovezile arheologice și de la experiențele proprii, Steve Brusatte realizează o minunată lucrare de istorie explicativă a unei lumi demult dispărute: cea a dinozaurilor.

Autorul ajută cititorul și îl trece prin toate erele geologice, prin istoria evolutivă a animalelor dispărute și la apariția dinozaurilor. Brusatte explică totodată și cum au decurs cercetările încă de când a apărut știința palentologiei, fără a încărca prea mult cu informații neimportante, și le prezintă, cu exemplele de rigoare, fără a părea deranjant, prin personalități contemporane. În ciuda faptului că prezența multor nume de paleontologi sau cercetători, precum și a numelor date multor animale dispărute și dinozauri, pot îngreuna lectura volumului, cu răbdare și, ce este și mai fascinant, cu ajutorul unor căutări pe internet, chipurile și denumirile pot căpăta valoare și pot și asociate cu o imagine, permițându-i astfel oricărui cititor să pătrundă în acest univers interesant și chiar să îi (re)trezească pasiunea pentru studiul paleontologiei.

Interesante sunt și explicațiile pe care le dă autorul la anumite fenomene care au dus la apariția dinozaurilor sau la dispariția lor, la schimbarea erelor geologice și la diversificarea comportamentelor animale. Citind, uneori ai impresia că vorbești cu un profesor, alteori că îi pui întrebări unui prieten. Aventurile paleontologilor adevărați, lăsând la o parte mitizarea acestora, așa cum am fost obișnuiți imaginându-ne că ar fi, după modelul lui Alan Grant din Jurassic Park, paleontologii au avut și ei parte, din totdeauna, de aventurile proprii. Chiar dacă nu au întâlnit un dinozaur în carne și oase, au putut să îl descopere, într-un climat de cele mai multe ori vitreg, prin imaginație și desene la început, și cu ajutorul computerului astăzi. Imaginile 3D reprezintă o sursă importantă de studiere a dinozaurilor, paleontologii de pe teren nefiind neapărat singurii care contribuie la studierea acestor animale preistorice, și în spatele lor aflându-se alții, specialiști în botanică sau în spatele calculatorului, care să ajute la identificarea felului în care dinozaurii arătau și se mișcau. Astăzi nu mai este suficientă descoperirea unor oase ci, se caută răspunsuri la întrebări precum: „Cum arătau? Cum trăiau? Ce mâncau? Erau solitari sau în turmă?” și multe alte întrebări care, deocamdată, nu au fost încă găsite răspunsurile. 

„Probabil nu la asta v-ați fi așteptat. După ce unele dintre cele mai mari erupții vulcanice din istoria Pământului nimiciseră ecosisteme întregi, dinozaurii au devenit mai diverși, mai numeroși și mai mari.  În timp ce alte grupe de animale dispăruseră pentru totdeauna, specii de dinozaur cu totul și cu totul noi își făceau apariția și se răspândeau în habitate noi. În timp ce lumea se ducea de râpă, dinozaurii prosperau, reușind cumva să profite de haosul din jurul lor.”

Începutul și sfârșitul dinozaurilor: O nouă istorie a unei lumi de mult dispărute de Steve Brusatte este lectura perfectă pentru oricine ar vrea să intre în minunata lume a descoperirilor arheologice sau pentru cei care preferă non-ficțiunea în locul ficțiunii.

 

 

Recenzie

Singură împotriva tuturor: Viața prințesei Martha Bibescu

Aude Terray

Recenzie

            Aude Terray este doctor în istorie, critic literar, cercetătoare, scriitoare, dar și jurnalist cultural. A scris numeroase lucrări care au gravitat pe marginea personalităților istorice, cum ar fi, spre exemplu, despre Claude Pompidou. Lucrarea Singură împotriva tuturor: viața prințesei Martha Bibescu se bazează pe cercetările autoarei, de la studierea arhivei familiei Bibescu-Ghika, și până la documente regăsite în cadrul Arhivelor Naționale ale României, Biblioteca Națională a României, dar și din Biblioteca Națională a Franței. Autoarea s-a folosit și de memoriile personajelor care s-au intersectat la un moment dat în viața Marthei (și care sunt foarte numeroase). Volumul, apărut în Franța în 2023, a văzut lumina tiparului la editura Humanitas, colecția Istorie, în anul 2024, și a fost tradus în mod excepțional de Alina Pavelescu. 

Singură împotriva tuturor: viața prințesei Martha Bibescu este o lucrare de istorie foarte bine scrisă. Ar putea fi considerată nu numai o lucrare de istorie, dar și una biografică, datorită inserțiilor din corespondența prințesei Martha Bibescu. Din punct de vedere structural, volumul este împărțit pe capitole, iar fiecare capitol are la rândul lui subcapitole scurte care facilitează lecturarea. Este foarte interesant că, la final, autoarea a introdus arborele genealogic al prințesei, precum și sursele folosite și un indice selectiv al numelor proprii. 

Lucrarea este împărțită, așadar, în douăsprezece capitole majore, împărțite la rândul lor în scurte subcapitole care ajută nu numai la lecturarea textului, dar și la o cronologizare a evenimentelor. Numărul mare de personaje prezente în viața prințesei-scriitor interferează deseori în citire, fapt pentru care această reîmpărțire a capitolelor majore în funcție de tema centrală și de perioada abordată ajută la înțelegerea textului făcându-l mai ușor de parcurs. 

Volumul debutează cu cuvintele autoarei, urmat apoi de o prezentare a contextului și a nașterii Marthei Lahovary, continuându-se apoi cu cele douăsprezece mari capitole care împart viața viitoarei prințese în etape reprezentate de o temă centrală: O copilărie tristă (1886-1901), Colivia de aur (1901-1906), Emanciparea (1905-1911), Sentimente confuze (1911-1916), Anii haotici (1916-1922), Mereu mai sus... (1923-1930), Anii glorioși (1930-1936), Dinamism pe toate planurile (1936-1942), Prințesa-mediator (1941-1945), Sfârșitul unei lumi (1945-1952), Înspre o oarecare seninătate (1953-1962), Crepusculul (1963-1973). 

 

Viața prințesei Martha a fost nu numai lapte și miere, ci, mai mult decât atât, a fost intensă, tumultoasă și plină de aventuri. Obsedată de scris, ea ține un jurnal în care își notează, de-a fir a păr, toate evenimentele mondene, politice, publice sau private, la care asistă. Dorind cu ardoare să rămână în Istorie, devine aproape obsedată să se implice în fiecare eveniment care se desfășoară în fața ei sau de care aude. Zboară într-un avion împreună cu soțul ei, George Bibescu, alături de care are o căsnicie complicată, de la o pasiune covârșitoare a prințesei față de soțul ei (pasiune care se trezește ori de câte ori el realizează un ideal), și până la adulter din partea ambelor părți. Pe cât de complicate par cele două decenii de căsnicie, pe atât de sinceră pare dragostea dintre cei doi Bibescu. Pe lângă faima pe care soțul ei o deține, un aviator remarcat în întreaga Europă, Martha își obține și ea, la rândul ei, popularitatea la Paris și București. Deși relația ei cu societatea bucureșteană de multe ori ajungea la un impas și era acidă, nici viața la Paris nu a fost mai îmbucurătoare, având și ea, la rândul ei, suișuri și coborâșuri. La Paris, deși întâlnește mari nume ale lumii, așa cum ar fi Marcel Proust (despre care devine, după moartea lui, „expertă”, mulți critici ai ei spunând că se folosește de numele artistului pentru a deveni ea însăși o celebritate în lumea scrisului) care îi dă sfaturi în scris, are parte și de dușmani, așa cum îi vor fi Anne de Noailles și Elena Văcărescu. Se luptă să ajungă scriitoare, dar se lovește de un Paris dominat deja de figura Annei de Noailles, iar înțepăturile în presă sau la întâlnirile dintre cele două nu ezită să apară. 

„Grație câtorva telefoane date de Martha prietenilor ei britanici Thomson și Sassoon, care au intrare la Ministerul Aerului, și grație jocului de rivalități dintre Marile Puteri, cel care e ales la sfârșitul lui decembrie 1930 e român. Martha este bucuroasă și mândră. La 55 de ani, iată că George intră în clubul foarte restrâns al personalităților de seamă de pe scena internațională, iar ea e foarte hotărâtă să îl sprijine. Speră, desigur, și că noile lui responsabilități îl vor face să uite de tentațiile feminine.” (Aude Terray, Singură împotriva tuturor: viața prințesei MArtha Bibescu. ed. Humanitas. 2024, p. 176)

 

Martha devine din ce în ce mai pasionată de scris, dar și mai implicată în viața publică. Se implică nu numai în jocurile de putere de la București din timpul monarhiei, dar devine și un actor impozant pe scena internațională, jucând de multe ori rolul de intermediară. În Primul Război Mondial nu are parte de multă satisfacție în acest rol întrucât intrigile țesute de Regina Maria (a căror prietenie a fost distrusă de gelozii și temeri nejustificabile), sau poate simpla dorință a regelui Ferdinand, care găsea deseori plăcere în retragerea la vila Mogoșoaia (vila Marthei), să o țină în siguranță pe prințesa Martha, au făcut ca aceasta să fie ținută departe de masa discuțiilor din 1919. Cu toate acestea, tânăra se implică din ce în ce mai mult în lumea politică, având amanți de la diferite curți europene după cum se spunea în epocă, fiind apoi acuzată deseori de spionaj fie în favoarea curții austriece, fie în favoarea curții germane, și nu va scăpa mult timp de această umbră pe care va încerca să o combată cu mândrie și perspicacitate. 

În final, viața Marthei decurge fastuos, care, deși pleacă în exil pentru a scăpa de comuniști, duce în continuare o viață extravagantă cu toate că, după moartea lui George și confiscarea moșiilor din România de către regimul comunist, veniturile îi scad vertiginos. Martha comite în această etapă de final a vieții ei greșeli pe care ajunge să le regrete mai târziu: amână prea mult să o scoată pe fiica ei, pe Valentina, și pe soțul ei, din România socialistă. Nu apelează suficient de rapid, sau nu se folosește cu destulă ingeniozitate de resursele umane de care dispune: Valentina ajunge să petreacă 7 ani în România, rămâne cu un beteșug la picioare iar vederea ei slăbește. Valentina, deși o admirase toată viața ei pe Martha, o acuză că nu a trimis mai devreme după ea. Martha începe să sufere văzând-o pe fiica ei chinuită, așa cum a suferit de fiecare dată când un om drag ei a murit. Așa cum avea să sufere mereu.

Dar gustul pentru lux nu s-a oprit niciodată. Martha, până în ultima clipă a vieții sale, s-a purtat mândră, cu mult fast. A trăit într-o vilă, palatul ei de la Paris, a purtat Chanel și s-a prezentat mereu după rangul ei. Criticată mereu în România pentru extravaganța sa, Martha nu s-a lăsat niciodată descurajată. A continuat să fie mereu obsedată de arhitectură, de lux, de ornamente, de rochii și de orice înseamnă bogăție. Plecând din România în exil, și-a părăsit nu numai familia, dar și păunii cei minunați și grădinile superbe, cunoscute în întreaga Europă. Și-a părăsit moșia, Mogoșoaia, pe care a reconstruit-o și în care a trăit aproape douăzeci de ani. Martha a fost o stea a epocii sale, care va continua să strălucească astăzi datorită moștenirii culturale pe care a lăsat-o românilor: impozantul palat de la Mogoșoaia, inima și sufletul ei.

Scânteie în beznă

 

    Scânteie în beznă de Stacy Willingham 

        Romanul de debut al autoarei, apărut în anul 2022, a captat cititorii prin subiectul său cumva atipic. Povestind despre viața unei tinere marcate de trecutul său zbuciumat, devenită psiholog pentru a putea lupta cu proprii demoni și pentru a supraviețui amintirilor sumbre care deseori o copleșesc prin înțelegerea fenomenului traumatic la care a fost supusă, romanul Scânteie în beznă surprinde viața lui Chloe Davis, al cărei tată este un cunoscut criminal în serie.  

        Timp de douăzeci de ani, Chloe este devastată de amintirile negre ale momentului în care copilăria i-a fost luată. Pentru ea, o clipă de inocență copilărească și de joacă puerilă i-a marcat începutul sfârșitului unei copilării normale. La doar doisprezece ani, tatăl ei este arestat pentru o serie de crime oribile, după ce, dornică de a lua o eșarfă de-a mamei, micuța Chloe găsește în dulapul părinților ei o cutie de bijuterii în care se regăseau obiecte care aparținuseră fetelor moarte. Chloe Davis este, astfel, aruncată într-un zbucium temporal, rememorând iar și iar momentul pierderii copilăriei sale și câștigarea unei suferințe care o va însoți mulți ani de acum înainte. 

        Viața lui Chloe pare, după douăzeci de ani de la arestarea tatălui său, să intre pe un făgaș normal după ce își întâlnește dragostea cu care urmează să se mărite, Tanner Briggs. Dar din nou, o serie de dispariții misterioase o transformă pe Chloe într-o sferă în jurul căreia au loc crime oribile. 

        Asemenea unui criminal tras la indigo, noile crime se aseamănă nespus de mult cu cele ale tatălui său, iar curând Chloe se găsește în mijlocul unor intrigi periculoase nu numai pentru ea, cât și pentru cei din jur. Paranoică din fire, începe să își piardă încrederea în propriul logodnic, chiar îl bănuiește de a fi vinovatul pentru cele două, ulterior trei dispariții. Protagonista duce o luptă cu ea însăși de-a lungul desfășurării evenimentelor, fiind de cele mai multe ori constrânsă de amintiri să se piardă și să nu mai facă distincția dintre ce este real și ce nu. Xanaxul o liniștește, dar nu este soluția, pentru că nu uită suferința și dezamăgirea din trecut. 

„Tanner ar avea medicamentele. Tanner ar avea pretextul. Dispare zile-n șir, singur. Mă gândesc la toate dățile în care a plecat într-o călătorie de afaceri despre care eu nu știam sau nu-mi aminteam și, în loc să-l iau la întrebări, m-am tot învinovățit pe mine fiindcă uitasem. (...) Pare a fi vorba de probe. Probe solide, concrete, cum că logodnicul meu este implicat în ceva în care n-ar trebui să fie. Ceva cumplit.” 

 Scânteie în beznă, de Stacy Willingham, ed. Nemira, colecția Armada, 2023, p. 240.

        Este interesant de observat faptul că, cu cât cititorul se afundă mai mult în lectură, cu atât observă o evoluție a personajelor. Totodată, se observă și o oarecare ciclicitate în conformația personajelor. Sunt pe atât de vii, pe cât sunt de secretoase. Uneori, o parte dintre ele sunt atât de prinse de secretul lor încât sunt moarte pe dinăuntru, lipsite de esență, așa cum se dovedește a fi fratele lui Chloe, Cooper, sau Tyler/Aaron. Fiecare dintre personajele prezente în poveste ascunde un secret, unele se formează și se maturizează în jurul acelui secret, altele se transformă și, precum o pasăre care se zbate să iasă din găoace, și ele își depășesc condiția, acel secret bine ascuns, așa cum este cazul lui Tanner. Alte personaje învață, așa cum este cazul protagonistei. În această privință, Chloe învață nu numai de la cei din jur, cât și de la sine însuși. Depășește niște bariere pe care le credea bine delimitate înăuntrul ei, conturează alte limite cu cei din jur și șterge legături sau le cimentează. În final, Chloe ajunge să învețe să îi ierte pe ceilalți dar, mai important decât atât, se iartă pe sine. 

         Romanul de debut al autoarei Stacy Willingham, pe departe a fi un roman perfect, este totuși un roman incredibil, care te ține în suspans și îți dă de gândit, Este un roman de debut foarte bine scris, fiind o încercare reușită a autoarei de a aborda o asemenea temă stufoasă, aceea a traumelor venite din copilărie, din cadrul unei familii disfuncționale sau a unui moment precum acela al pierderii unui tată. Este un thriller îndrăzneț, interesant, și o lectură minunată, ușor de citit, care merită să i se dea o șansă.

        

Podul diavolului

 

Podul Diavolului
editura Humanitas, 2022

-recenzie-

                                                                   Radu Paraschivescu

               Radu Paraschivescu este autorul a numeroase scrieri, de la traduceri în limba română, delicate și reprezentative din literatura contemporană universală, până la pamflete usturătoare și romane monumentale. Scrierile lui romanești sunt monumentale nu pentru dimensiunile care ar putea fi considerabile ci, mai mult decât atât, pentru cantitatea de informație care se regăsește în ele, precum și datorită recomandărilor livrești savuroase pe care autorul nu ezită să le facă. Uneori, personajele lui Radu Paraschivescu sunt copleșitoare și absurde, poate chiar de un patetism ieșit din comun, așa cum sunt cele din antologia Garoafe la Bordel (Humanitas, 2023), unde o povestire merită menționată, Bravo, ai stilou!, nu atât pentru aberațiile cât se poate de reale, preluate din viața cotidiană românească contemporană, cât pentru personajele ei suculente, de o inimaginabilă stupiditate.

            Romanul Podul Diavolului, apărut în toamna anului 2022, reprezintă cel mai recent roman al lui Radu Paraschivescu. Lăsând la o parte apariția editorială din vara anului 2023, antologia Garoafe la bordel ce reunește mai multe pamflete apărute în ultimii ani în diverse volume ale autorului (cu excepția a două satire, delicioase și crud de adevărate, care sunt creația nouă a lui Radu Paraschivescu), precum și reeditarea romanului Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri din toamna aceluiași an, cu prima ediție în 2011, Podul Diavolului îmbină mai multe elemente romanești cu ecou în literatura contemporană și nu numai. Este un roman noir, cu tentă polițistă și în care personajele nu sunt ceea ce par a fi. Totodată, se remarcă și descrierile felurite ale arhitecturii și, în mod deosebit ale podurilor în jurul cărora se țes povești și blesteme. Cititorul este cucerit din primele pagini, atras de un fir nevăzut, și cade în mrejele aproape distopice ale universului din Saint-Cirq-Lapopie, lăsându-se pradă poveștilor ce se scurg asemenea curenților unui râu.

            În roman, destinele personajelor se întrepătrund unele cu celelalte și, în același timp, par a fi puse în oglindă. Nu numai numele lor dau de gândit, după cum menționează chiar autorul ci, mai mult decât atât, întregul roman pare a fi pus sub semnul întrebării. Cu o structură complexă, și personajele și misterele ce se regăsesc în Podul Diavolului se prefigurează a fi mai multe sisteme care formează un tot unitar. De asemenea, este interesant de remarcat și faptul că personalitatea autorului se remarcă printre rândurile acestui roman sățios, unul dintre personajele sale reprezentând tipul clasic de englez, pasionat de fotbal, pasiune împărtășită, întâmplător sau nu, și de Radu Paraschivescu, cunoscut critic sportiv în lumea românească.

-I know mate, it`s a fucking disgrace! se înfurie Bertrand Eno, măsurând cu pasul gazonul din fața pensiunii. Asta nu-i echipă, e boală de nervi. Să te bată Bolton acasă, unde dracu`s-a mai pomenit? Și stai că etapa viitoare mergem pe Anfield. Să vezi acolo măcel.

             Este interesantă și paralela dintre personajele romanului, sau cuplurile care ar putea fi considerate antitetice, precum franțuzoaica Anne și englezul Bertrand, sau inserțiile așa-zis istorice sau de tip jurnal ale criminalului. Delectându-mă cu desfășurarea evenimentelor, involuntar gândul meu s-a îndreptat spre romanul lui Umberto Eco, Numele trandafirului, sau spre romanele de capă și spadă ale lui Alexandre Drumas-tatăl, autorul copilăriei mele, în timp ce incluziunile literare, așa cum ar fi motivele blestemelor ce se conturează în jurul unor locuri, par să vină în ajutorul cititorului pentru a înțelege contextul. Romanul reprezintă, așadar, rezultatul îmbinării mediului tradițional, vechi, de tip medieval, cu componente moderne, în care lumea se prezintă a fi ambivalentă, constituită în mod egal din trăirea prezentă și viitoare a istoriei.

Motivul diavolului care-l ispitește pe constructorul podului, pentru ca apoi să și-l transforme în sclav sau, dacă încalcă învoiala, să-l ucidă, se împrăștie prin Europa ca incendiul pe câmpie într-o zi cu vânt. El poate fi reperat în multe părți ale continentului, din Țara Galilor în Bulgaria și din Elveția în Portugalia.

              Radu Paraschivescu reușește să creeze o lume fascinantă, modernă și asemănătoare celei în care trăim, dar în care se sesizează intercalări ale unor concepții medievale, credințe în care oamenii credeau cu stoicism. Romanul Podul Diavolului este, prin urmare, un puzzle format din mai multe piese care exprimă modernitatea, în timp ce spațiile care unesc aceste piese sunt alcătuite la rândul lor din legende și mituri care par să completez acest univers ficțional în care trăiește fiecare cititor.

Recenzie Acolo unde cântă racii de Delia Owens

Acolo unde cântă racii

de Delia Owens

Delia Owens reprezintă în opinia mea un caz aparte pentru peisajul scriitoricesc în care ne aflăm în prezent. Zoolog de profesie, autoarea reușește să surprindă cu lux de amănunte aspecte ale mediului înconjurător ce dau o notă aparte romanului.  

Acest lucru poate fi spus fără doar și poate de această carte ce a luat cu asalt lumea cititorilor, nu doar din Statele Unite ci și de peste ocean. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că avem în față un roman de debut care prin elemente din natură ne ajută să vedem exact ceea ce presupune nu doar traiul în mlaștină, ci și cum viața te poate transforma în funcție de mediul în care exiști.

Romanul a văzut lumina tiparului în 2018 fiind publicat în limba engleză la editura G.P. Putnam son's, iar în limba română titlul în cauză a fost publicat în trei ediții, cea mai recentă fiind cea de la editura Pandora. Această ediție a putut fi găsită în librării din anul 2022. 

Încă de la început acest text te transpune într-o zonă în care aspectele senzoriale încep să fie din ce în ce mai pregnante. Eu citind simțeam mirosul mlaștinii și vedeam păsările pe care Kya le va desena cu atâta iscusință.

Kya Clark este protagonista acestei scrieri. Ea trece prin experiențe ce ne arată cât de dificil este să trăiești în acest mediu și să ai o familie nu tocmai organizată. Din debutul romanului fetița este părăsită de mamă și încet-încet, toată familia părăsește căsuța lor, în afară de tatăl abuziv ce dispare cu zilele, dar se întoarce în cele din urmă. Rămasă de mică fără sprijin, ea va încerca să supraviețuiască prin ducerea la sfârșit a diverselor sarcini, precum: vânzarea de pești și scoici.

Din păcate ea nu va putea urma o formă de învățământ, deoarece batjocura tuturor îndreptată asupra ei era prea mult. Oamenii din Barkley Cove o considerau o ciudată și foloseau la adresa ei apelative precum: „fata mlaștinii”. Trăind cu acest stigmat ea se va izola și va trăi așa o perioadă, până când îl va cunoaște pe Tate.

Tate va avea un rol determinant în evoluția ei, deoarece o va ajuta să învețe să scrie, să citească și amândoi își vor cultiva pasiunea pentru fauna și flora din mlaștină. Cei doi vor petrece zile împreună și vor agrea din ce în ce mai mult compania celuilalt. Un alt băiat important în viața protagonistei va fi Chase Andrews.

„Fiecare cuvânt nou începea acum cu hlizeală, fiecare propoziție cu o alergătură. Tate o lua în brațe și, aproape copilărește, se tăvăleau prin  măcrișul înroșit de toamnă.”-p.156.

Un alt personaj semnificativ este Chase, foarte diferit de altfel față de Tate. Acesta era cel mai popular din orășel și într-o zi va începe să o îndrăgească pe Kya. Chase este un personaj important pentru roman deoarece de moartea lui suspectă se leagă al doilea fir narativ al poveștii. Pe de o parte, avem viața fetei, iar pe de alta încercările poliției de a soluționa un caz ce a zdruncinat liniștea orășelului din Carolina de Nord.

Acest Chase nu a fost un personaj tocmai agreat de mine pentru ce i-a făcut protagonistei și în acest sens aștept părerile cititorilor. Revenind la poveste, Tate va fi crucial în viitorul Kya-ei, deoarece o va încuraja să publice o lucrare științifică despre locul în care a trăit. Lucrarea va fi un succes, iar între cei doi putem simți fiorii dragostei.

Finalul romanului ne pune într-o situația în care nu știm ce să mai credem. Procesul în cazul Andrews mi s-a părut extrem de bine realizat de autoare și aici am simțit veleități de romane polițiste în scriitură. De asemenea, finalul cu Tate și Kya mi s-a părut tușa necesară pentru a încheia o asemenea capodoperă.

Per ansamblu, pot spune că, incontestabil, cartea de față merită citită de un număr cât mai mare dintre voi întrucât este deosebită. De asemenea, recomand și vizionarea filmului în urma lecturii romanului. Personal acest film este bun, dar pentru un iubitor de cărți, tot varianta tipărită reușește să obțină maximul de intensitate.